Consacrarea Bisericii Sanctuarului ”Sfântul Arhanghel Gabriel” în satul părăsit Al-Mujaydel

2021-04-14 12:26:47
Într-o atmosferă de bucurie și cordialitate, Custodele Țării Sfinte a binecuvântat noul altar al Bisericii din Conventul ”Sfântul Arhanghel Gabriel” din satul Al-Mujaydel, lângă Nazaret, depopulat din 1948. Biserica a fost renovată timp de un an. Custodele Țării Sfinte, părintele Francesco Patton, a prezidat Liturghia solemnă concelebrată de câțiva preoți, în prezența credincioșilor, dintre care majoritatea aparțin familiilor celor exilați din sat. Pr. FADI SHALLUFI, ofm Superiorul Conventului ”Sfântul Arhanghel Gabriel” Am refăcut în totalitate tencuiala mănăstirii și a bisericii vechi. Am renovat altarul Sfântului Arhanghel Gabriel din biserică și am amenajat tabernacolul pentru Preasfântul Sacrament. Renovările au inclus și pardoseala bisericii, refacerea fațadei și a rețelei electrice. Superiorul Conventului, părintele Shallufi pregătește acest loc în mijlocul naturii pentru a găzdui exerciții spirituale. Părintele Francesco Patton, Custodele Țării Sfinte, s-a referit la atmosfera plăcută care a însoțit celebrarea, amintind că Arhanghelul Gabriel este îngerul veștilor bune, el a anunțat-o pe Fecioara Maria că-l va naște pe Isus, adăugând că această celebrare coincide cu alte vești bune pe care îngerii le-au transmis cu ocazia Paștelui. Pr. FRANCESCO PATTON, ofm Custodele Țării Sfinte Îngerii ne-au adus în această perioadă de Pandemie o altă veste bună care ne dă speranță. Ca și creștini, știm cu toții că putem găsi speranță când îl primim pe Isus, de la Buna Vestire până la Înviere. Prezenta zi marchează, o altă sărbătoare importantă, cea a Divinei Milostivirii. La sfârșitul Liturghiei, părintele Patton a oferit Domnului Sami Nassar, exilat din sat, o medalie și un certificat pentru generozitatea lui și a familiei sale față de Biserică. SAMI NASSAR Exilat din satul Al-Mujaydel Suntem originari din Al-Mujaydel. Locuitorii au fost exilați și s-au mutat la Nazaret. Avem o legătură specială cu această Biserică, deoarece se află pe singura bucată de pământ creștin rămasă în Al-Mujaydel. Există și o biserică greco-ortodoxă, dar și ea a fost părăsită. Pr. FADI SHALLUFI, ofm Superiorul Conventului ”Sfântul Arhanghel Gabriel” În diferitele locuri părăsite care nu mai sunt locuite de creștini, precum Sepphoris sau Ein Karem, noi, frații franciscani, suntem prezenți și rămânem păzitori ai locurilor sfinte și ai bisericilor, inclusiv Al-Mujaydel. Este misiunea noastră să informăm comunitatea creștină locală că pot reîncepe să se roage aici, începând chiar cu locuitorii originari din Al-Mujaydel. În acest fel Biserica, care este Casa lui Dumnezeu, și această mănăstire pot repopula și oferi momente de bucurie tuturor. După Sfânta Liturghie a urmat o agapă frățească. Preoții s-au întreținut cu credincioșii într-o atmosferă de sărbătoare.

A se vedea și

Să ascultăm vocea celui nevinovat!
Să ascultăm vocea celui nevinovat!
decembrie 16, 2024

Mesajul de Crăciun al Pr. Francesco Patton, Custodele Țării Sfinte. De la Betleem către lume.

Lumina credinței în fața dramei războiului
Lumina credinței în fața dramei războiului
decembrie 18, 2024

Pe 11 decembrie, Piazza Santa Maria in Trastevere din Roma a fost iluminată cu candele ale Credinței și Speranței în timpul unei rugăciuni consacrate păcii mondiale, care a fost prezidată de cardinalul Matteo Zuppi, președintele Conferinței episcopale italiene, împreună cu vicarul Custodiei Țării Sfinte, Pr. Ibrahim Faltas.

O viață pentru artă! Povestea lui Robert Giacaman
O viață pentru artă! Povestea lui Robert Giacaman
decembrie 17, 2024

În această perioadă a Crăciunului facem cunoștință cu un artist creștin din Betleem, Robert Giacaman.

Publicarea lucrării „Palestina, leagănul Creștinismului”
Publicarea lucrării „Palestina, leagănul Creștinismului”
decembrie 17, 2024

Pe 13 decembrie, Universitatea Dar Al-Kalima, în colaborare cu Misiunea Pontificală, a organizat o conferință la Teatrul Universitar Dar Al-Kalima din Betleem pentru a prezenta cartea „Palestina, leagănul creștinismului: o introducere în istoria originilor creștinismului din secolul I până în secolul VII”.

Copiii din Betleem: Acțiunea Catolică în sprijinul familiilor
Copiii din Betleem: Acțiunea Catolică în sprijinul familiilor
decembrie 11, 2024

În perioada sărbătorilor de Crăciun, Acțiunea Catolică Betleem a organizat zile de jocuri și momente educative pentru copiii din oraș.

Știrile din Țara Sfântă  13/12/2024
Știrile din Țara Sfântă 13/12/2024
decembrie 11, 2024

Lurdinha, o viață dedicată comunicării Evangheliei!; Ieslea Nașterii Domnului din Vatican: un strigăt de pace din Palestina rănită; Imaculata Concepție: Patroana Ordinului Franciscan; Spre Crăciun: să cunoaștem Betleemul pentru a-L iubi mai mult!