A 600-a aniversare a recunoașterii Comisariatelor pentru Țara Sfântă

2021-02-11 17:21:53
Pe 14 februarie 2021 Custodia celebrează cea de-a 600-a aniversare a recunoașterii Comisariatelor pentru Țara Sfântă. Pr. FRANCESCO PATTON, ofm Custodele Țării Sfinte  "Un psalm foarte frumos spune că “în ochii lui Dumnezeu o mie de ani sunt ca ziua de ieri care a trecut”. Încă nu am ajuns la o mie de ani dar sperăm să-i depășim." Pr. MARCELO CICHINELLI, ofm Responsabilul Oficiului de Coordonare a Comisarilor pentru Țara Sfântă "600 de ani de istorie a comisaritelor ne vorbesc de 600 de ani de eforturi ale Bisericii din lumea întreagă pentru a susține locurile sfinte." Poduri între Țara Sfântă și creștinii din lumea întregă, cei 67 de frați minori prezenți astăzi în 57 de națiuni de pe pământ sunt considerați “ambasadori” ai Custodiei Țării Sfinte. Pr. FRANCESCO PATTON, OFM Custodele Țării Sfinte  "Spunem că prezența noastră este de 800 de ani, apoi, defapt, după circa un secol această misiune franciscană în Țara Sfântă a devenit, prin voința Papei Clement al VI-lea, Custodia Țării Sfinte, adică ne-a fost încredințată Custodia Locurilor Sfinte. După circa un alt secol, în 1421, pe 14 februarie, un alt Papă, Martin al V-lea, a dat Custodiei posibilitatea să aibă acești “ambasadori” pe tot pământul, care sunt Comisarii pentru Țara Sfântă." În anul 1421 Papa Martin al V-lea dă bula "His quae pro ecclesiasticarum", care devine actul de naștere a Comisariatelor pentru Țara Sfântă. Este o istorie bine documentată în arhiva Custodiei. Pr. NARCYZ KLIMAS, ofm  Profesor de Istoria Bisericii și a Custodiei Țării Sfinte "Aceasta este o bulă oficială a fondării comisarilor pentru Țara Sfântă din lumea întreagă. Este păstrată foarte bine și pe timbrul ei este foarte citeț numele Papei, în timp ce în text găsim o trimitere clară la procuratori și la comisari, care sunt stabiliți ca atare prin această Bulă și confirmați apoi de ceilalți Papi." Pr. MARCELO CICHINELLI, ofm  Responsabilul Oficiului de Coordonare a Comisarilor pentru Țara Sfântă "Bazilica în care ne găsim astăzi, dă mărturie despre diversitatea comisarilor pentru Țara Sfântă: defapt se numește Bazilica Națiunilor, pentru că aici sunt reprezentate mai multe națiuni. Comisarii sunt mai mult sau mai puțin rodul acestei universalități a Bisericii, care este reprezentată în lumea întreagă." “De-a lungul anilor și cu aprobarea constantă a diferiților Papi - a continuat părintele Marcelo - comisarii au devenit “brațele misiunii în Orientul Mijlociu.” Munca lor, în timp, s-a dezvoltat, s-a instituționalizat, s-a așezat și s-au răspândit în țările în care se găseau franciscanii”. În anul 2012 a avut loc cea de-a treia ediție a Congresului Internațional al Comisarilor pentru Țara Sfântă. Membrii, care nu se mai văzuseră de șase ani, s-au adunat la Ierusalim în Curia Conventului San Salvatore. Au participat peste 80 de comisari din 40 de țări. Cel de-al IV-lea Congres Internațional al Comisarilor, cu titlul “Pastorala pelerinajului: primirea, memoria, evanghelizarea”, a avut loc între 26 noiembrie și 2 decembrie 2018. Imaginea oficială aleasă pentru Congres reprezenta întâlnirea dintre Sfântul Francisc și Sultanul Egiptului, Malik al Kamel, întâlnire care în 2019 urma să celebreze al optulea centenar. Pr. MARCELO CICHINELLI, ofm  Responsabilul Oficiului de Coordonare a Comisarilor pentru Țara Sfântă "Principala muncă a comisarilor este de a promova și de a face cunoscute Locurile Sfinte în diecezele lor, în zonele lor de muncă, în țările lor. Apoi, trebuie să promoveze într-ajutorarea. Comisarii au apărut pentru a promova susținerea materială, și continuă și azi să fie actuală cererea de a promova susținerea Locurilor Sfinte și a operelor sociale ale Custodiei Țării Sfinte care sunt numeroase, mai ales în domeniul educativ și cel social, etc." Printre obiectivele Comisarilor se află și acela de a promova atât vocațiile pentru Țara Sfântă cât și pelerinajele la Locurile Sfinte. O tradiție care ține de secole. Pr. MARCELO CICHINELLI, ofm  Responsabilul Oficiului de Coordonare a Comisarilor pentru Țara Sfântă "Astăzi continuăm să lucrăm cu această creativitate, dar în moduri diferite: Organizând zilele pentru Țara Sfântă. Așadar, activitățile s-au schimbat dar intensitatea și iubirea față de locurile sfinte s-au păstrat de-a lungul secolelor." Pr. FRANCESCO PATTON, OFM Custodele Țării Sfinte  "Apoi, sunt scopurile economice. În fiecare an se face o colectă, numită “Colecta pentru Țara Sfântă”, care de obicei se ținea în Vinerea Sfântă. Din păcate, anul trecut nu a fost posibil să se facă în această zi din cauza pandemiei. Această colectă este modul concret prin care solidaritatea creștinilor din lumea întreagă ajunge și în Țara Sfântă, și este reactualizarea acelei prime colecte către Biserica din Ierusalim care se făcea pe timpul Sfântului Paul.' O necesitate în această perioadă atât de dificilă, chiar dacă nu este unică în istorie, pentru că de multe ori Țara Sfântă a suferit datorită războaielor sau pandemiilor. Pr. FRANCESCO PATTON, OFM Custodele Țării Sfinte  "În aceste timpuri dificile, frații au rămas mereu aici: au rămas în slujba poporului și au trăit un minister special, care este cel al rugăciunii, pentru că prima noastră misiune este de a ne ruga în Sanctuare, așadar, de a mijloci atât pentru populația locală cât și pentru toată lumea." Pr. MARCELO CICHINELLI, ofm  Responsabilul Oficiului de Coordonare a Comisarilor pentru Țara Sfântă "Încă de la instituirea Comisarilor, numeroase mărturii arată cum frații s-au străduit să atragă susținere materială spre Țara Sfântă. Așadar, una dintre calitățile lor este creativitatea. Au avut loc războaie, schimbări, noi descoperiri, dar comisarii au fost mereu prezenți." Custodia utilizeză mijloace moderne de comunicare pentru a promova Țara Sfântă în lumea întreagă: de la revista Țării Sfinte, care anul acesta celebrează un secol de la prima apariție, la diversele situri și până la Christian Media Center. Părintele Custode Francesco Patton îi invită pe toți să participe la Ziua de rugăciune pentru Țara Sfântă, care va avea loc în 15 februarie, cu Sfânta Liturghie transmisă în direct de la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Pr. FRANCESCO PATTON, OFM Custodele Țării Sfinte  "Vrem să fie o celebrare de mulțumire. Fiind făcută aici, la Sfântul Mormânt, vom celebra Învierea, victoria lui Isus asupra morții, vom celebra speranța." Luni 15 februarie Ziua de rugăciune pentru Țara Sfântă 6.30 am (ora locală) Sfânta Liturghie de la Sfântul Mormânt Disponibilă pe situl CMC www.cmc-terrasanta.org

A se vedea și

Giovanna Repellini și arhitectul Țării Sfinte: Bazilica Schimbării la Față a Domnului
Giovanna Repellini și arhitectul Țării Sfinte: Bazilica Schimbării la Față a Domnului
octombrie 30, 2023

În anul centenarului bazilicilor Tabor și Gethsemani, arhitecta și scriitoarea Giovanna Repellini ni-l prezintă pe Antonio Barluzzi.

Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne face să-L cunoaștem pe Isus.
Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne face să-L cunoaștem pe Isus.
octombrie 10, 2023

Deschiderea anului academic al SBF și al STJ cu o celebrare solemnă la Biserica San Salvatore din Ierusalim. Un an special pentru Centenarul Studium Biblicum Franciscanum.

Provocările misiunii franciscane în Siria
Provocările misiunii franciscane în Siria
octombrie 05, 2023

În cuvintele părintelui Massimo Fusarelli, Ministru general al Ordinului Fraților Minori și ale părintelui Francesco Patton, Custodele Țării Sfinte, provocările misiunii din Siria. O comunitate marcată de război și de ultimul cutremur.

Darul vieții veșnice
Darul vieții veșnice
octombrie 04, 2023

Darul vieții veșnice: La Ierusalim, s-a celebrat sărbătoarea Sfântului Francisc.

Al nouălea marș franciscan în Siria:
Al nouălea marș franciscan în Siria: "Cuvântul Tău în inima mea".
octombrie 03, 2023

125 de tineri au participat la cel de-al 9-lea Marș Franciscan în Siria. Sub titlul "Cuvântul Tău este în inima mea", tinerii sirieni au căutat cuvântul lui Dumnezeu pentru a-l transforma în "lumina" care să le ghideze viața.

"Rămâi cu noi, Doamne": la Emaus s-a celebrat solemnitatea Sfinților Simeon și Cleopa
septembrie 25, 2023

Pe 23 septembrie, la Emmaus Al Qubeibeh a fost sărbătorită Solemnitatea Sfinților Simeon și Cleopa. În jurul altarului, frații au ascultat Cuvântul și au oferit Pâinea Euharistică, prezența reală a lui Isus Înviat printre noi.