Nu toată lumea știe că Maria este patroana ordinului franciscan. Dar de unde această importanță a Preasfintei Fecioare Maria pentru ordin? Vom afla aceasta printr-o selecție de obiecte din colecția Custodiei Țării Sfinte care vor fi expuse în viitoarea secțiune istorică a Muzeului Terra Sancta. Muzeul, care va fi construit în Conventul Sfântul Salvator din Ierusalim, va fi locul unde vom putea redescoperi istoria franciscanilor din Țara Sfântă și devotamentul lor față de Maica Domnului. Ne vor însoți în acest studiu părintele Stéphane Milovitch, directorul Oficiului Patrimoniului Cultural al Custodiei, și părintele Alessandro Coniglio, profesor la Studium Biblicum Franciscanum din Ierusalim. Pr. STÉPHANE MILOVITCH, ofm Directorul Oficiului Patrimoniului Cultural – Custodia Țării Sfinte Astăzi vă prezentăm un obiect liturgic neutilizat în prezent, o pace sau un fel de relicviar suflat cu argint, realizat în 1561. Acesta, numit și „osculatorium”, este un obiect adoptat în liturgie în secolul al XII-lea, și era sărutat de celebrant înainte de împărtășanie. Osculatorium-ul a fost adus la Ierusalim de pe insula Rodos și o inscripție de pe acest obiect spune că a fost făcut la cererea a trei frați franciscani. Scena descrisă derivă probabil dintr-o gravură sau o pictură care o înfățișează pe Preasfânta Fecioară Maria cu Pruncul stând pe un tron sub un baldachin, între Sfântul Francisc și Sfântul Ludovic din Toulouse. Se crede că acest obiect a fost realizat în Franța sau în Veneția, datorită cadrului iconografic asemănător picturilor Renașterii venețiene. Pr. ALESSANDRO CONIGLIO, ofm Profesor la Studium Biblicum Franciscanum - Ierusalim Acest frumos osculatoriu reprezintă, așa cum am auzit, doi sfinți franciscani, Sfântul Părinte Francisc și Sfântul episcop Ludovic în actul de venerare a Sfintei Fecioare și a Fiului ei divin. Devoțiunea Sfântului Francisc față de Preasfânta Fecioară Maria a fost întotdeauna sinceră, atât de mult încât Toma de Celano ne spune că „în cinstea ei a cântat laude deosebite, a ridicat rugăciuni, a oferit sentimente pe care limba omului nu le poate exprima” (2Cel 198; FF 786 ). Dintre aceste rugăciuni ridicate de Sfântul Francisc către Maica Domnului, se remarcă una, care este aproape un tratat de teologie mariană: este cunoscută sub numele de Salutul către Preasfânta Fecioară Maria și spune astfel: Bucură-te Doamnă, Sfântă Regină, sfântă Maică a lui Dumnezeu, Maria, care ești o fecioară făcută Biserică și aleasă de Preasfântul Părinte ceresc, care te-a consacrat împreună cu Preasfânt Fiul său iubit și cu Duhul Sfânt Mângâietorul; tu în care a fost și este toată plinătatea harului și tot binele. Ave, palatul său, ave, tabernacolul său, ave, casa lui. Ave, îmbrăcămintea lui, ave, slujitoarea lui, ave, mama lui. Și vă salut pe voi toate, sfinte virtuți care prin harul și iluminarea Duhului Sfânt ați fost transmise în inimile credincioșilor, încât din inimi necredincioase să se poată oferi lui Dumnezeu ca inimi credincioase.” (FF 259-260). Seria de epitete pe care Sfântul le folosește pentru „Fecioara făcută Biserică” iese în evidență în această rugăciune: palat, tabernacol, casă, îmbrăcăminte, slujitoare și Maică... Maria, purtând în sân pe Fiul lui Dumnezeu, a fost locul în care Dumnezeu s-a manifestat în lume, așa cum se întâmpla deja în vechea alianță, în cortul întâlnirii și în templul din Ierusalim. Adevărata locuință a lui Dumnezeu în lume, Maria l-a îmbrăcat pe Fiul lui Dumnezeu cu umanitatea noastră și astfel l-a născut în istoria umană ca o adevărată mamă. Maria este cu adevărat ipostatizarea Bisericii, personificarea ei: în ea, cel mai eminent membru al Bisericii, își recunoaște propria imagine perfectă și realizarea deplină a misterului ei: la fel cum Maria l-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, rămânând fecioară, la fel și ea, Biserica, naște copiii lui Dumnezeu, rămânând mireasa imaculată a Mielului. Read More