Procesiunea de Florii de la Betfage la Ierusalim

2024-03-24 19:01:26
Autor: Simone Tropea Imagine: Joseph Safar Montaj: Simone Tropea Spk.1 Patriarhul latin al Ierusalimului se reunește cu poporul său în sanctuarul din Betfage, binecuvântează ramurile de măslin și de palmier. O sărbătoare unică pentru acest oraș, în care s-a împlinit misterul pascal al lui Isus. În acest an foarte dificil pentru creștinii din Țara Sfântă, privirea noastră este fixată asupra celui care a biruit lumea: Cristos, dorința ascunsă a tuturor națiunilor, reprezentate astăzi aici, la Ierusalim, de o mulțime de creștini din întreaga lume. Spk.1 Deși comunităților catolice palestiniene și din Cisiordania nu li s-a permis să participe, semnul prezenței creștine în Ierusalim este puternic. În cântecele, în dansurile, în rugăciunea pe care fiecare o exprimă cu stilul și carisma proprie, prezența creștină este prezența lui Cristos înviat: doar el are ultimul cuvânt în istorie și în evenimentele umanității. Spk.2 ITA Pr. Francesco Patton Custodele Țării Sfinte Ceea ce am văzut în această după-amiază, în această procesiune de la Bètfage la Ierusalim, a fost drumul Bisericii, înseamnă că toți creștinii din lume se simt copii ai acestei Biserici. Există un psalm care spune "toți s-au născut acolo" și se referă la Ierusalim. În acest moment, aș spune că știm că Biserica din Ierusalim are nevoie de creștini din toată lumea care să vină aici ca pelerini. Pentru a exprima o comuniune concretă cu acea Biserică care este mama lor și care se află într-un moment de suferință. Spk.1 Catolicii, împreună cu anglicanii și protestanții, și în comuniune spirituală cu ortodocșii care celebrează astăzi sărbătoarea Ortodoxiei, coboară împreună ca frații de pe Muntele Măslinilor și ajung la Poarta Leilor. Acolo procesiunea s-a oprit, în mănăstirea Sfânta Ana, iar Preafericirea Sa Cardinalul Pierbattista Pizzaballa a rostit omilia care seamănă cu vestirea apostolilor: Nu vă fie teamă, le spun asta fraților noștri din Gaza, curajoși frați ai noștri, nu vă vom părăsi niciodată, nu vă fie teamă. Le spun asta pelerinilor, care fac parte din identitatea Ierusalimului, nu vă fie teamă. Spk.2 ITA S.B. Card. Pierbattista Pizzaballa Patriarhul latin al Ierusalimului Nu știu dacă lumea va avea curajul de a privi mereu la crucea lui Cristos. Pentru mulți, crucea nu spune prea multe. Dar pot spune că există o durere care închide, însă există și o durere care poate deschide. Iată, trebuie să lucrăm pentru ca această durere să se deschidă spre noi întâlniri, noi perspective. În ciuda a tot ceea ce reprezintă mormântul închis, trebuie să ne amintim că Paștele este o piatră răsturnată. Piatra ține moartea închisă înăuntru, dar a fost răsturnată de victoria lui Cristos, de iubirea lui Cristos care a învins tot ceea ce este o umbră a morții. Trebuie să ne amintim acest lucru. Spk.1 Crucea lui Cristos - cu care Patriarhul binecuvântează poporul - este victoria lui Dumnezeu asupra lumii. Nu vă fie teamă. Spk.2 Pr. FRANCESCO PATTON, ofm Custodele Țării Sfinte A participa la misterul pascal și a lua parte la învierea lui Isus nu înseamnă a fi înviat ca după o comă, ci înseamnă a trece prin experiența morții și a intra cu umanitatea noastră, împreună cu Cristos înviat, în însăși viața lui Dumnezeu.

A se vedea și

Să ascultăm vocea celui nevinovat!
Să ascultăm vocea celui nevinovat!
decembrie 16, 2024

Mesajul de Crăciun al Pr. Francesco Patton, Custodele Țării Sfinte. De la Betleem către lume.

Lumina credinței în fața dramei războiului
Lumina credinței în fața dramei războiului
decembrie 18, 2024

Pe 11 decembrie, Piazza Santa Maria in Trastevere din Roma a fost iluminată cu candele ale Credinței și Speranței în timpul unei rugăciuni consacrate păcii mondiale, care a fost prezidată de cardinalul Matteo Zuppi, președintele Conferinței episcopale italiene, împreună cu vicarul Custodiei Țării Sfinte, Pr. Ibrahim Faltas.

O viață pentru artă! Povestea lui Robert Giacaman
O viață pentru artă! Povestea lui Robert Giacaman
decembrie 17, 2024

În această perioadă a Crăciunului facem cunoștință cu un artist creștin din Betleem, Robert Giacaman.

Publicarea lucrării „Palestina, leagănul Creștinismului”
Publicarea lucrării „Palestina, leagănul Creștinismului”
decembrie 17, 2024

Pe 13 decembrie, Universitatea Dar Al-Kalima, în colaborare cu Misiunea Pontificală, a organizat o conferință la Teatrul Universitar Dar Al-Kalima din Betleem pentru a prezenta cartea „Palestina, leagănul creștinismului: o introducere în istoria originilor creștinismului din secolul I până în secolul VII”.

Copiii din Betleem: Acțiunea Catolică în sprijinul familiilor
Copiii din Betleem: Acțiunea Catolică în sprijinul familiilor
decembrie 11, 2024

În perioada sărbătorilor de Crăciun, Acțiunea Catolică Betleem a organizat zile de jocuri și momente educative pentru copiii din oraș.

Știrile din Țara Sfântă  13/12/2024
Știrile din Țara Sfântă 13/12/2024
decembrie 11, 2024

Lurdinha, o viață dedicată comunicării Evangheliei!; Ieslea Nașterii Domnului din Vatican: un strigăt de pace din Palestina rănită; Imaculata Concepție: Patroana Ordinului Franciscan; Spre Crăciun: să cunoaștem Betleemul pentru a-L iubi mai mult!