Vizita Patriarhului Pizzaballa în Gaza: "Credința lor mă întărește”

2021-12-21 13:46:04
Patriarhul Latin al Ierusalimului, Preafericirea Sa Pierbattista Pizzaballa, a vizitat Gaza cu ocazia Crăciunului. Pe 17 decembrie, parohul l-a întâmpinat la punctul de control Beit Hanoun de la punctul de trecere Erez. Pf. Sa, PIERBATTISTA PIZZABALLA Patriarhul Latin al Ierusalimului În fiecare an, vizita în Gaza este importantă, ca și anul acesta, în primul rând pentru a consolida proiectele Patriarhiei Latine și pentru a arăta comunității noastre de aici că ceea ce facem nu este doar o soluție temporară, ci este un angajament care privește și spre viitor. De la un cartier la altul, de la o casă la alta, grija părintească a Patriarhului s-a arătat prin vizite la enoriași, ascultându-i și observându-le cu atenție condițiile de viață. Pf. Sa, PIERBATTISTA PIZZABALLA Patriarhul Latin al Ierusalimului Cel mai frumos moment al vizitei este întâlnirea cu familiile: este foarte mișcător, mai ales când ajungi în casele unor familii sărace, cu probleme... Este un moment foarte important pentru mine, iar faptul de a-i vedea pe acești oameni, în aceste situații, forța și unitatea lor, îmi dă putere în slujirea mea față de comunitatea catolică a Patriarhiei Latine. În timpul vizitei sale, Patriarhul s-a întâlnit și cu reprezentanți ai unor asociații și instituții creștine care activează în Fâșia Gaza. Printre ele, Misionarele Carității, surorile Maicii Tereza, care, și aici, sunt în slujba celor mai săraci. SALY BULBUL Gaza Aceste instituții ajută nu numai creștinii, ci întreaga societate palestiniană, în special comunitatea din Gaza, indiferent de religie. Astăzi suntem aici pentru a continua să construim buna înțelegere cu frații noștri creștini. Pf. Sa, PIERBATTISTA PIZZABALLA Patriarhul Latin al Ierusalimului Este impresionantă dăruirea lor! Aici, aproape toți sunt musulmani și, prin iubirea lor, vedem cât de mult iubește și susține comunitatea musulmană această instituție și cum realități ca aceasta arată tuturor, într-un mod foarte concret, ce înseamnă să fii creștin. Pr. GABRIELLE ROMANELLI, ive Parohul parohiei „Sfânta Familie” - Gaza Aici, în Biserica Catolică Latină, avem 134 de credincioși, dar și diverse opere deschise tuturor: trei școli - școala Patriarhiei Latine, școala Sfintei Familii și cea a Surorilor Rozariului, - un centru pentru formarea și educarea tinerilor, spitale, Asociația Caritas... Surorile Maicii Tereza se ocupă de copiii și bătrânii cu nevoi speciale și mai avem un proiect pentru așa-numiții "Copii Fluture" din Fâșia Gaza. În Biserica „Sfânta Familie”, copiii din parohie au pus în scenă o piesă de teatru care spune povestea Crăciunului. Aceasta a fost urmată de aprinderea luminilor în pomul de Crăciun. SANDY ANTON Gaza Bucuria noastră rămâne incompletă pentru că familiile noastre se află în afara Fâșiei Gaza, în Cisiordania, și nu putem trăi împreună Crăciunul, care este o perioadă dedicată familiei și credinței, iar acest lucru ne face să simțim atmosfera de sărbătoare. Ne bucură entuziasmul pe care-l vedem în copiii noștri atunci când participă la momente și activități care îi fac fericiți. Pentru mine, sărbătoarea constă în bucuria copiilor mei când îi văd fericiți. Acesta este Crăciunul pentru noi. Pf. Sa, PIERBATTISTA PIZZABALLA Patriarhul Latin al Ierusalimului Am început un dialog cu autoritățile pentru a permite membrilor comunității creștine din Gaza să ajungă cel puțin în teritoriile din Cisiordania. Sper că putem găsi o soluție concretă, iar în această privință sunt mai încrezător decât eram în trecut. Patriarhul și-a încheiat vizita pastorală cu o Sfântă Liturghie la care au participat mulți credincioși, în timpul căreia a botezat o fetiță din parohie. Un gest care arată atenția și grija pastorală a Patriarhiei Latine pentru această comunitate, mică dar foarte activă.

A se vedea și

Cea de-a 800-a aniversare a ieslei din Greccio
Cea de-a 800-a aniversare a ieslei din Greccio
decembrie 28, 2023

La Betleem, festivitățile anului cultural "Greccio 2023" se deschid cu ocazia împlinirii a 800 de ani de la prima iesle, "creată" de Sfântul Francisc în anul 1223.

Comunitatea indiană sărbătorește Crăciunul în Betleem
Comunitatea indiană sărbătorește Crăciunul în Betleem
decembrie 27, 2023

Aproximativ 1.500 de indieni - imigranți și solicitanți de azil au venit la Betleem pentru a sărbători nașterea lui Isus în zorii zilei de Crăciun.

Pe locul martiriului Sfântului Ștefan
Pe locul martiriului Sfântului Ștefan
decembrie 27, 2023

Pe 26 decembrie, la Ierusalim, frații Custodiei Țării Sfinte au celebrat Vesperele în cinstea Sfântului Ștefan, primul diacon și martir.

Isus se naște din nou în noaptea de la Betleem
Isus se naște din nou în noaptea de la Betleem
decembrie 25, 2022

Sărbătorile de Crăciun în Betleem. Liturghii în Grota Nașterii, la Sfânta Ecaterina și la Câmpul Păstorilor.

Scene ale Nașterii Mântuitorului expuse la Ierusalim
Scene ale Nașterii Mântuitorului expuse la Ierusalim
decembrie 20, 2022

Pentru prima dată, Custodia Țării Sfinte a organizat o expoziție de scene ale Nasterii Mântuitorului în San Salvatore, pentru a aduce mesajul Crăciunului celor apropiați și celor de departe.

Este
Este "din nou" Crăciunul în Gaza
decembrie 20, 2022

Este "din nou" Crăciunul în Gaza. Ca în fiecare an, Patriarhul latin de Ierusalim a sărbătorit Crăciunul împreună cu micuța comunitate creștină locală în timpul vizitei sale. În mijlocul dificultăților vieții, a găsit semne de speranță, pace și iubire.